Duminică dimineaţă...
Liniştea raiului a coborât pe pământ,
Îmbiind mintea la rugaciune şi negând...
Toate cele ale fiinţei se aşează lin
Pe treptele scării dinspre pământ spre cer
Infinitul pare mai aproape o clipă...
Făptura noastră de stea
Făurită-n creuzetul energiilor primare
Parcă ar vrea să se topească
Înapoi în casa ei cerească...
Nici ea,mintea,
Războinicul hain,nu se mai răzvrăteşte
În calea spiritului senin...
Conştiinţa vie
Sculptată-n anii de mirt şi de măslin
Se priveşte ochi în ochi cu ea insăşi...
Căutând sclipirea de dincolo de vis
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Frumos.Omul prins intre cer si pamant...intre extaz si durere...te-ai regasit ...sau te-ai topit cu fiecare din ele? (Haziel)...se pare ca poeziile devin subiecte de meditatie :))
da m-ai prins...ai sesizat f bine...esenta ...si mi-a placut nespus de mult intrebarea ta ...si intuitia atat de frumoasa--de a te topi in fiecare dintre ele?--de unde stiai ca de fiecare data cand scriu ma topesc in acele aspecte?--asa cum ma topesc si in zen, meditatie...
asa este ..poeziile vin deseori din zen si meditatie iar uneori poeziile conduc la zen si meditatie
Trimiteți un comentariu