Nu stiu cum mai sunt
Si chiar de as mai sti
Mai bine nu ar fi....
Purtat prin valurile oceanului vietii...
Norocul meu,
Fiind doar o mica frunza tot reusesc sa scap
Şi sa mai ajung la mal din timp in timp...
Atunci ma ia unul sau altul in mana:
Ia uite frunza asta de departe a venit...
S-a ratacit...
Si ma arunca iar in valuri,
Dansul existentei iar incepe,
Iar si iar...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Se pare ca existenta e o suferinta.Ce parere ai despre notiunea de "corpul durere"?(Haziel)
frunza isi va gasi intr-o zi copacul si va renaste...chiar e frumos la tine -n suflet
interesanta ideea, metafora frunzei care isi cauta copacul...are o putere dincolo de cuvinte...evoca o realitate mistica si energetica ascunsa, tainica...imi place...
intr-un fel noi oamenii parca suntem acele frunze care isi cauta copacul...fiind noi atat de asemanatori cu ideea de frunza--efemer, fragil,mic, parti...si pana la urma doar daca ne regasim locul ca parti in marele tot...
imi aduce aminte de lao tze si al sau...nu ne putem opune caii ci doar putem curge alaturi de ea...marea ordine universala
si asta iti raspunde si tie haziel...doar curgand alaturi de cale ...in calea insasi...poate se topeste corpul durere...dar care este calea?
se pare ca aici e vorba si de aspecte personale, individuale...ce tin de sufletul fiecaruia
cum spunea buddha...ceea ce ne aduce armonie in fiinta aceea este calea
Trimiteți un comentariu