Lumea noastră

Surprinzător cum nu putem simţi nimic...
Chiar de fierul roşu al evidenţei ne arde
Lumea noastră...
Paradis de greieri beţi şi libelule...

O...Iarnă...

Aroma ascetică a iernii mă-nfioară...
Trupul aşezat în echilibrul cer-pământ...
Parfumul aspru de aloe mă-nconjoară
Mintea adunând...

Aerul rece mă curăţă şi mă binecuvântează...
O...Iarnă...
Sufletu-mi coboară-n tine adânc...
Ca într-o veche si severă mănăstire
De piatră şi argint...

Până la dulcea primăvară...timp răsfrânt...
Tainic prilej de adancă sfântă reculegere,
Îmbiere la meditatie si necuvânt...

Aerul rece al iernii...dansul fulgilor de nea...
Vârtej al transcendenţei peste fiinţa mea.

Seară de toamnă

Seară de toamnă...vânt de nefiinţă peste inima mea...
Ploaia cea rece îmi picură în suflet
Milioane de boabe de a nu mai exista...
Văntul hain îmi bate fiinţa
Cu biciul indiferenţei coapta în vicii...
Oare ce motiv ar mai putea exista?

Privirea eternă

Privirea eternă plânse un anotimp...
Apoi din lacrimi înfloriră cireşii
Amintiri chinuitoare cu arome nebune
Dar s-au scuturat şi florile anume
Până şi vremea parcă a murit
Prin vene nu mai simt nimic
Doar frunzele soartei purtate de vânt
Se fugăresc pe aleile pline de şoapte

Lumea nebună

Lumea nebună...pustie în vânt...
Îşi răspândeşte praful peste speranţele noastre...
În noapte un duios cânt...le plânge...deşarte...