Privirea eternă plânse un anotimp...
Apoi din lacrimi înfloriră cireşii
Amintiri chinuitoare cu arome nebune
Dar s-au scuturat şi florile anume
Până şi vremea parcă a murit
Prin vene nu mai simt nimic
Doar frunzele soartei purtate de vânt
Se fugăresc pe aleile pline de şoapte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu