Armura unde imi e oare?

Cand iti zaresc seninul chip
Fluturii zambetului pleaca spre tine
Instantaneu au si ajuns...

Cand te vad razand ca un soare
Ma simt de parca Un Paganini si Un Vivaldi
Se razboiesc in inima mea...
Neputandu-se dovedi nici unul pe altul,
Aruncandu-si din arcusuri sageti
Drept in tinta sufletul meu...

Cand cald, cand rece,
Cand exaltare, cand venin,
Zbatere...
Cand speranta, cand chin,
Cand curaj, cand frica de nepasarea ta...
Frica de nimic...

Armura unde imi e oare?

Nu visez sa fiu o mare

Nu visez sa fiu o mare...sunt doar spuma valurilor...

Noi

Noi batem toba de pe treptele Nepermisului
Pentru a intra in imparatia abisului
Si a elibera spiritele inlantuite ale Viului...

Speram ca vom putea scapa cu viata
Ca ne vom avanta iar spre cer
Dupa ce vom fi cautat prin gradinile hadesului...

Spiritul gol ni-l vom arunca-n vant
Precum un cant ametitor de ciocarlie
Ce se indreapta neabatut spre Soare...

Caldura lui sa ne infloreasca inimile
Parfumul lor nespus fie sa infioare
Sufletele oamenilor si sa le imbie
Spre Inima Mare si Mintea cea Blanda...

Zborul

Zborul valurilor zălude...
De promisiuni nebune pline,
Precum gândurile mele,
Preapline de fiinţa ta...

Dincolo

Dincolo de clipele fărâme efemere...
Aripile timpului nu mai sunt stăpâne
Lumile magice se deschid cu un descântec,
Scris pe talismanul nonminţii...

Dar atenţie poate fi citit doar cu inima vie...
Doar buzele ei îl pot rosti în veşnicie...
Apă vie pentru sufletul de vis al făpturilor noastre,
Ce vor sa se odihnească
În paradisul cocorilor cu aripi de foc
Ce vin să te mânagâie pe suflet
Si durerea sa-ţi poarte departe...
Apă vie...