În fiecare zi...

În fiecare zi mor câte puţin câte puţin
Precum iasomia gândului de taină
Ce nu mai simte pământul-n rădăcini,
Tot mai istovite frunzele se-nclină...
Moare tot frumoasă ca şi în viaţă,
Chiar şi uscată esenţa ei transcende
...lumea...

Chipul de abis...

Chipul de abis fuge de privirea mea
Ce ar vrea să îi mângâie ochii,
Pentru o clipă măcar...
O clipă cât un univers,
Venit de atât de departe
Să caute un nou înţeles
Străvechii taine care ciclurile străbate

Peste toate respiraţia Divinului
Încet...încet...răzbate...

Firele inimii...

O mare de durere...
Se revarsă peste suflet
Totul e atât de adânc...

Şi e atâta linişte,
Nepământeană parcă...
Umbre în asfinţit
Plutesc pe ape...

Firele inimii...
Se desfac deşarte,
Îmbrătisând
Tot ce e în noapte...

Fluturii zâmbetului...

Dedicată lui Bibo

Azi sunt plecat departe de abis,
Pe cărări de zâmbete şi vis,
Ce atât de adânc mă îmbie...

Când mă ating de sufletul tău în şoaptă
Mă înfior ca păşind într-un paradis,
Antic dar şi nou deopotrivă...
Ce pe toate le adună cu mare grijă,
Le mângâie şi le trimite-n lume
Sub formă de fluturi zâmbet,
Ce prin bătăi de aripi de vrajă
Trezesc inimi la o nouă viaţă
Lotuşi înflorind pe ape...